Ne-am săturat să fim mințiți

de SSH13 AUGUST 2018

UPDATE

A fost concepută o adresă prin care se comunică faptul că Ministerul Energiei promovează în continuare renunțarea la cinci grupuri energetice din cadrul termocentralei Mintia, lucru care contravine Memorandumului încheiat la data de 14 martie 2018.Se solicită de urgență o întâlnire care să clarifice toate problemele ridicate de salariați.

Această adresă a fost transmisă către Viorel Ștefan vicepremier și către consilierul de stat Florin Radu Ciocănelea.

Memorandumul încheiat între sindicate și vicepremierul Viorel Ștefan, cuprinde:

  • Inițierea demersurilor pentru asigurarea veniturilor necesare achitării contribuțiilor sociale, inclusiv a celor restante.
  • Redactarea unui nou memorandum prin care se va înființa un Comitet Interministerial în vederea identificării soluțiilor pentru rezolvarea problemelor Complexului Energetic Hunedoara S.A.
  • Stabilirea Strategiei de dezvoltare a Socieții Complexul Energetic Hunedoara S.A. pentru menținerea în funcție a unor grupuri energetice de la termocentrala Mintia.
  • Reprezentanții sindicatelor din Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. vor avea statut de invitat la lucrările Comitetului Interministerial.

Astăzi 13.08.2018, salariații termocentralei Mintia, pe fondul nemulțumirilor acumulate și alimentate de lipsa de reacție a autorităților, au declanșat o manifestare spontană.

Salariații sunt nemulțumiți de faptul că angajatorul a reținut pe statele de plată sumele aferente contribuţiilor sociale obligatorii, dar acesta nu le-a virat către stat, acest lucru este perpetuat de la începutul anului 2018.

Starea salariaților este alimentată și de faptul că la Mintia se preconizează lichidarea a 5 grupuri energetice. Termocentrala Mintia în  varianta ministerului energiei va rămâne cu un singur grup pe gaz, asta înseamnă că personalul va fi redus la aproximativ 150 de oameni.

Participanții la manifestarea spontană

Riscul de a degenera acestă manifestare este direct proporțional cu lipsa de reacție a factorilor de decizie. Acei factori care au luat  decizii clare, limpezi, mature și le-au statutat       în  protocoale  și  memorandumuri.

Facem precizarea că salariații solicită prezența vicepremierului Viorel Stefan, cel care în urma vizitei din luna martie 2018, a dat asigurări că Ministerul Energiei va anula programul tehnocratilor care lasă termocentrala Mintia cu un singur grup pe gaz, precum și soluția pentru asigurarea veniturilor suplimentare in vederea achitării contribuţiilor sociale, INCLUSIV CELE RESTANTE.

În urma acelei vizite din luna martie 2018, a fost elaborat și un memorandum prin care :

  • se ofereau soluții pentru asigurarea veniturilor suplimentare in vederea achitării contribuţiilor sociale, INCLUSIV CELE RESTANTE.
  • se ofereau soluții pentru mentinerea în funcție a unor grupuri energetice la termocentrala Mintia.

Solicităm o reacție rapidă a liderilor politici din județul Hunedoara, care sunt obligați să apere interesele cetățenilor care i-au mandatat pentru acest lucru.


Cum devin membru?








Despre noi

Pentru a vă forma o părere despre organizația noastră, precum și pentru a afla demersurile efectuate de către organizație, este important să accesați sursele puse la dispoziție, respectiv:
pagina noastră de știri ,
- pagina noastră de facebook,
-pagina noastră de twitter,

Încercăm să oferim cât mai multe informații despre demersurile noastre, despre problemele întâmpinate și stadiul acestora.

Organizația este tânără raportată la vechime, însă în această perioadă am ajuns să discutăm la aceeași masă cu reprezentanți ai Guvernului și ai Ministerelor care au responsabilități în domeniu, spre rezolvarea problemelor acute cu care se confruntă atât membrii pe care îi reprezentâm cât și firmele din care provin aceștia.

Parte din demersurile noastre se regăsesc pe pagina noastră de știri

Vreau să fiu reprezentat!

  • TE-AI SĂTURAT SĂ-ȚI FIE ÎNCĂLCATE DREPTURILE?
  • CONSIDERI CĂ LUPTA DUSĂ DE UNUL SINGUR ESTE FOARTE ANEVOIOASĂ, COSTISITOARE ȘI DE CELE MAI MULTE ORI ESTE ÎN DEZAVANTAJUL TĂU?
  • VREI SĂ FI REPREZENTAT ÎN FAȚA ANGAJATORULUI DE O ECHIPĂ CU EXPERIENȚĂ ÎN DOMENIUL LEGISLAȚIEI MUNCII? 

Vino alături de un colectiv UNIT și PUTERNIC !

CUM DEVIN MEMBRU?
AVANTAJE

M-am hotărât!

Cunosc avantajele oferite de un sindicat puternic. Știu că este în beneficiul meu să ader la această organizație.